Copii cu autism

FORUM INFORMATIONAL PENTRU RECUPERAREA COPIILOR CU AUTISM
 
AcasaAcasa  PortalPortal  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiti | 
 

 O poveste...cea a lui Adrian Sobaru

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Mar 4 Ian 2011 - 11:12

Povestea lui Adrian Sobaru

de Bedros Horasangian


Este povestea unui om obişnuit. Un om cu soţie, copii, slujbă la un post de televiziue, existenţa lui nu iese din tiparele comune ale omului contemporan. Din România sau de aiurea. Povestea lui este una asemănătoare cu a altor milioane, miliarde de oameni de pe acest pământ.

Omul Adrian Sobaru are bucurii şi necazuri, clipe mai bune sau mai rele, dificultăţi financiare - multă lume trece prin asemenea momente, dar apare un "dar" care pune un accent grav.

Adrian Sobaru are un copil cu un handicap sever, un copil autist este deja o gravă problemă pentru întreaga familie. Statul i-a dat o indemnizaţie pentru însoţitor, poate a beneficiat şi de alte facilităţi. Totul sub semnul lui poate, al prezumţiilor de tot felul. Dar banii nu sunt totul în astfel de situaţii complexe. Persoanele cu handicap sever au nevoie de asistenţă complexă, ca şi cei din jurul lor. Noua campanie a preşedintelui Băsescu împotriva "persoanelor asistate" deturnează de la realitate situaţii extrem de dureroase. Nu toţi asistaţii din România sunt nişte chiulangii, nu toţi handicapaţii din România sunt nişte nenorociţi care împovărează bugetul precar al României. Chiar dacă par asemănătoare vieţile multora dintrte noi, mereu apare câte ceva care să le facă diferite. Nu ştim ce anume a intervenit în existenţa lui Adrian Sobaru ca firul vieţii de până acum să se rupă.

Albert Camus spunea pe undeva prin "Mitul lui Sisif" că oamenii pot trece şi traversa multe nenorociri, şi alteori capotează la un gest banal, când un vecin nu-ţi răspunde la bună ziua. Raţionalitatea la care ne tot îndeamnă premierul Emil Boc după acest tragic incident este una falsă. Degeaba e şeful Guvernului, nu înţelege - nu vrea, poate nu poate - că fiecare om este o maşinărie extrem de complicată. Şi fragilă în acelaşi timp.
Un comunicat idiot emis de TVR ne spune că a avut loc un accident de muncă. Complet fals. Un om a vrut să se sinucidă. Pentru că nu mai suporta viaţa din jurul lui şi existenţa lui devenea o povară greu de suportat.

Este o altă logică, nu neapărat iraţională, decât a premierului Emil Boc.Şi nu oricum, ci protestând cumva pentru propriul lui eşec existenţial, nu doar pentru măsurile luate de guvern. Degeaba vine dl Emil Boc şi ne îndeamnă la raţionalitate şi solidaritate în aceste vremuri de criză, degeaba face pe ultradeşteapta o mediocritate guralivă precum Mme Raluca Turcan - felicitări pentru promovarea soţului din purtător de cuvânt în consilier de stat la Cotroceni - şi ne spune că astfel de gesturi "nu ajută", degeaba se dă în stambă şi ITT-istul Varujan Pambuccian - amintindu-ne, sec şi cinic, că instituţiile trebuie să funcţioneze în orice situaţii, căci adevărul lui Adrian Sobaru este în altă parte.

În viaţa lui şi numai a lui. Din care destui dintre cei care au asistat la gestul lui extrem asumat nu au priceput nimic. Acum nu foarte mulţi ani în urmă, regretatul profesor Matei Călinescu publica o carte tulburătoare. Unică în literatură română, "Povestea lui M", o confesiune gravă, scrisă cu multă dragoste şi participare, imediat după moartea propriului copil. Un copil autist, ca şi cel al lui Adrian Sobaru. În afara câtorva comentarii extrem de pertinente - ne aducem aminte de unul al sagacelui Mircea Iorgulescu -, "Povestea lui M" a trecut neobservată. Sunt drame de familie, care trec de multe ori ignorate de cei din jur, care ar putea însă să ne facă să simţim şi să gândim mai altfel lumea din preajmă. Dincolo de vorbele mari şi găunoase cu care operăm în mod curent, dincoace de gargariseala politicianistă cu care suntem invadaţi zi de zi. Povestea lui Adrian Sobaru este una gravă şi merită mult mai multă înţelegere şi solidaritate umană decât vorbe aruncate aiurea. Că tot ne aflăm între Naşterea Domnului şi cea a noului an 2011.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Mar 4 Ian 2011 - 11:14




Cine l-a împins pe Adrian Sobaru

Autor: IONELA GAVRILIU

28 decembrie 2010


Adrian spune că îşi va explica gestul după ce se va recupera complet. Soţia sa ne-a povestit cum acesta a ales să-şi ia viaţa la o zi după ziua ei de naştere

Adrian Sobaru e un român. Cetăţean al unei ţări care visează la spaţiul Schengen şi la alte lucruri sofisticate. Cu două zile înainte de Crăciun, Adi a sărit cu braţele deschise de la o lojă a Parlamentului. Şi-a zdrobit faţa, iar acum chipul său e aidoma sufletului terminat de nesimţirea ţării în care s-a născut. Şi care, în vreme de res­triş­te, ia tot de la cei care n-au, bagă mâ­na în buzunarele părinţilor care ţin în braţe copii cu dizabilităţi.

Gestul lui Adrian Sobaru developează toată mizeria pe care părintele unui copil cu handicap trebuie să o înghită în ţara în care el şi familia sa plătesc asi­gurări de sănătate. Refuzuri, umi­lin­ţe, pasări ale problemei, amânări când timpul e mai preţios ca toţi banii din lume. Şi peste toate acestea, vin cei care încearcă să murdărească sal­tul în gol al unui tată cu recomandări la psihologi şi aluzii la buzunarele mai mult sau mai puţin goale ale fami­liei.

Adrian Sobaru a strâns cureaua, a adunat bob cu bob, a strâns din dinţi şi a făcut tot ce o familie normală din Ro­mânia poate face pentru a-şi salva copilul autist. Dar nu, statul are grijă să te îngroape atunci când abia mai poţi să respiri. Îţi ia puţinul ce ţi l-a dat în silă şi se laudă cu multul pe care nu ţi l-a dat.

Lui Adi, statul i-a luat o parte din indemnizaţia pentru îngrijirea copilului. Puţin peste 100 de lei. Nu e mult, dar pentru o familie îm­po­vă­rată, cu ambii soţi bugetari şi cu doi copii, dintre care unul cu nevoi spe­ciale, orice bob contează, mai ales în epoca tăierilor şi a reducerilor de salarii.
Mai mult, lui Adi i s-a luat în­crederea că va răzbi până la urmă, că băiatul său va avea o şansă în ţara asta, chiar dacă nu s-a născut fiu de consilier ministerial sau de om politic care rezolvă probleme din spitale cu un simplu telefon.

Spre deosebire de soţia sa, el n-a mai putut spune tot răul e spre bine, pentru că nimic nu ar mai putea fi bine după ce a încercat imposibilul. După ce a sărit. Ateri­zând în mijlocul unei asistenţe din care mulţi se victimizau, oripilaţi că a trebuit să vadă aşa ceva. Adrian Sobaru e un român obişnuit. Care poate părea nebun doar pentru că are pretenţia să ducă o viaţă normală în ţara sa.


"Copilul meu a văzut la televizor că tatăl lui a sărit"
Mădălina Sobaru, soţia electricianului care a sărit de la balconul Parlamentului, povesteşte despre fiul lor autist şi despre cum te poate aduce sistemul la disperare

Mădălina şi Adrian Sobaru sunt doi părinţi ajunşi la capătul puterilor. Adi, cum îi spun prietenii, nu vrea să vorbească momentan cu nimeni pentru a clarifica de ce a făcut gestul ex­trem de a se arunca de la balcon în prag de Sărbători. Spune că aşteaptă să se facă bine întâi şi că abia apoi se va ocupa de restul. Mădălina, soţia sa, stă alături de el în spital, îl ajută să mă­nânce şi îi alungă gân­du­rile negre. Fe­meia a acceptat să vorbească, în ex­clusivitate pentru Jurnalul Na­ţi­o­nal, despre cum lupta cu autismul într-o ţară handicapată i-a transformat în doi părinţi cu sufletul carne vie.

Unii au spus că Adi a vrut să-şi ia viaţa pentru că nu-i mai ajungeau banii. Alţii au zis că problemele fiului l-au adus aici. Au existat şi voci care au vrut să acrediteze ideea că omul n-ar fi în toate minţile. Adevărul nu e atât de simplu. Povestea familiei Sobaru poate fi, din păcate, povestea oricărei familii obişnuite din Ro­mâ­nia. El, electrician la TVR, ea – secre­tară la o şcoală din Bucureşti. Doi copii, un băiat şi o fată. Unul dintre ei – autist. Din acest punct, povestea lor a acumulat doar neputinţă, frustrare şi teama de viitor. Căci toate uşile speranţelor li s-au închis una câte una.

În seara de 22 decembrie, de ziua soţiei, Adi i-a adus acesteia un trandafir roşu. A doua zi, când urma ca Mădălina să meargă să-şi cumpere şi cadoul pe care şi-l alesese, s-a întâmplat. Fără nici un avertisment. Adi a decis să meargă la serviciu în locul unui coleg şi s-a aruncat de la un balcon în timp ce premierul Emil Boc îşi începea discursul.

Călin, băiatul lui autist, are 15 ani. E pasionat de calculatoare, de maşini şi de enciclopedii. E el însuşi o enciclopedie la care apelează toţi din fa­mi­­lie atunci când au vreo nelămurire. Pe 23 decembrie învăţa poezii de pe internet cu surioara sa, pentru a i le spu­ne lui Moş Crăciun în Ajun. La te­levizor, imaginile rulează obsesiv pe aceeaşi secvenţă: un bărbat care sare cu braţele desfăcute dintr-o lojă. Din nou, la nesfârşit. Se află că bărbatul e electrician. Se spune că lucrează la TVR. Câteva minute mai târziu, Călin aude numele tatălui său rostit de nişte necunoscuţi care-l privesc din ecra­nul televizorului (Apoi, şi numele copilului va fi rostit, răspicat şi întreg, graţie servilismului celor de la DGASPC Sector 2, care au uitat să protejeze identitatea unui copil cu dizabilităţi). "S-a uitat singur la ştiri şi a văzut imaginile în care tatăl lui a sărit de la balcon. A rămas împietrit o vreme, dar n-a zis nimic. Într-un final, m-a întrebat cum mai poate veni Moşul dacă tati e în spital", spune Mădălina Sobaru, în cele câteva minute cât s-a putut dezlipi de lângă patul soţului său.

La spital, salonul lui Adi încă e păzit permanent de un angajat al spitalului. Mădălina are tot timpul ochii zâmbitori. Doar când o întrebi de ce crede că soţul său a luat această de­ci­zie, se întunecă şi nu vrea să răs­pun­dă. Ştie bine de ce, dar preferă să-şi lase soţul să vorbească despre asta când el va fi mai întremat. Dez­vă­luie puţin din problemele familiei şi spune că, în ultima vreme, Adi era foarte afectat de involuţia băiatului.


"De un an şi ceva, Călin a trecut printr-o perioadă negativă. I-am schimbat şi tratamentul, sperând că va fi mai bine, dar a devenit violent. Băiatul merge la o şcoală specială, iar din clasa a IX-a colegii lui, care aveau afecţiuni mai puţin grave, au mers la şcoli de meserii. El a rămas cu cei cu probleme grave şi nu a mai făcut nici un progres. Totul costă, doctori, şcoală, tratament. Nimic nu se poate face fără să dai bani", spune Mădălina Sobaru.

Povestea lui Călin e povestea multor copii cu autism. La vârsta de 4 luni, după un vaccin, băiatul a făcut o semipareză. Îşi chircea o mânuţă la spate şi devenise mai puţin receptiv. Cu timpul, problema fizică s-a ameliorat, dar la 2 ani, doctorii i-au pus diagnosticul de autism. Acum 15 ani, nici nu prea se auzise de aşa ceva, astfel că părinţii au urmat cercul vicios al pasării problemei. Doctori peste doctori, spitale, diagnostice care mai de care. La un moment dat, culmea diagnosticului a fost atinsă de un doctor care i-a spus mamei că băiatul are capul prea mare. Au urmat apoi centrele, ONG-urile. La unul dintre centrele în care Călin a stat o perioadă, îngrijitoarele stăteau de vorbă într-un colţ toată ziua şi copiii erau lăsaţi de capul lor. Timp preţios scurs în zadar.


Un tratament (medicamentos) recomandat de un doctor a făcut ca, în jurul vârstei de 4 ani, Călin să aibă un progres uimitor. A învăţat să citească, socializa cât de cât. Dar când a fost vorba să fie primit la o grădiniţă normală, iar mama se sim­ţea datoare să le spună educatoarelor de afecţiunea copilului său, toată lumea refuza să-l primească. "Avem prea mulţi copii" sau "nu ne asumăm responsabilitatea" erau printre scuzele cel mai des întâlnite. "Am încercat şi prin relaţii, am stat şi la uşile directorilor să-i conving. Nu mi l-au primit", povesteşte Mădălina.

O mână întinsă a venit de la o studentă la Psihologie, care a lucrat o pe­rioadă îndelungată cu băiatul şi acesta a făcut paşi importanţi. Fata venea acasă şi lucra intensiv. Călin a fost subiectul lucrării de diplomă a studentei respective. După ce a terminat facultatea, ea a început să ceară bani pentru terapie, iar familia So­ba­ru nu a avut de unde să-i dea.


La o şcoală normală, mamei i s-a spus din start să nu se mai obosească cu insistenţele, că nu-i vor primi copilul, aşa că băiatul a ajuns la Şcoala Specială nr. 10 din Bucureşti. În clasele a VII-a şi a VIII-a, părinţii au făcut me­di­ta­ţie cu copilul pentru a-şi da tezele uni­ce, în speranţa că pe viitor va con­ta că a fost şi el în rând cu alţi copii. În fiecare zi, când se întoarce de la şcoală, părinţii se ocupă de Călin până la 10:00 seara. E ca un al doilea loc de muncă, fără odihnă. Regresul evident al copilului din ultima vreme, accesele lui violente l-au demora­lizat pe Adi, care a sperat mereu că fiul său va fi acceptat de ceilalţi. "E dureros când vezi că are potenţial, că se poate dezvolta frumos, dar ţi se spune din start nu şi nu", explică Mădălina.

Călin e pasionat de calculatoare, are o memorie fenomenală, ştie toate mă­rcile posibile de maşini, vorbeşte fru­mos, îi place mult să cânte. Are pro­bleme doar când vine vorba să co­munice cu alţi oameni. "Rela­ţi­o­nea­ză până la un punct, apoi se închide în el şi, dacă nu e ajutat, ră­mâ­ne în lumea lui", povesteşte ma­ma. Cel mai mult o iubeşte pe su­ri­o­ara sa, cu care e înţelegător, se joacă îm­pre­ună. Au învăţat amândoi poeziile pentru Moş Crăciun, pentru că bă­ia­tul încă mai crede în el. Îl aşteaptă şi acum să vină în casa lor, o dată cu tati.

Legi doar pe hârtie
Constituţia din România garantează dreptul la educaţie. "Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare", spune art. 32 din legea fundamentală.

Legea 272/2004 prevede, la art. 43 – (1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept. (2) Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat". Conform art. 46 din aceeaşi lege, "(1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. (2) Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale. (3) Îngrijirea specială trebuie să asigu­re dezvoltarea fizică, mentală, spi­ri­tuală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă grătuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medi­cale, recuperare, pregătire, în vede­rea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor".

Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5379/2004 prevede, la art. 2, că "principiile care stau la baza educaţiei speciale sunt: 1. Garantarea dreptului la educaţie al oricărui copil. a) Copiii au dreptul să înveţe împreună, indiferent de dificultăţi şi de diferenţe. b) Fiecare copil este unic şi are un anume potenţial de învăţare şi de dezvoltare. c) şcoala şi comunitatea asigură şanse egale de acces la educaţie pentru toţi copiii".

Conform art. 13 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, "(1) Persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice formă de educaţie, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi nevoile educaţionale ale acestora. (2) Persoanelor cu handicap li se asigură educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul întregii vieţi. (3) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei şi tipului de şcolarizare, precum şi a unităţii de învăţământ." Legea 151/2010, ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011 oferă, prevede, la art.4, "acces liber la serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale, prevăzute la articolul 2". Adică la diagnosticare precoce, tratament psihofarmacologic şi chiar la consiliere pentru părinţi. Legea nu are însă norme de aplicare, Ministerul Sănătăţii şi CNAS transmiţând că se află în etapa de finalizare a lor. La insistenţele Jurnalului Naţional, s-a avansat un termen – luna ianuarie 2011.

Adrian spune că îşi va explica gestul după ce se va recupera complet. Soţia sa ne-a povestit cum acesta a ales să-şi ia viaţa la o zi după ziua ei de naştere

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


autism.ro
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Mar 4 Ian 2011 - 11:15

Omul anului: Adrian Sobaru

30 decembrie 2010

„Cineva trebuia să o facă.” Aceste cuvinte sunt suficiente poentru a explica „nebunia” ce i se pune în cârcă acum lui Adrian Sobaru.

Vreţi să vedeţi cum arată profilul unui nebun care are pretenţia să ducă o viaţă normală în România? Are doi copii, o fetiţă şi un băiat de 15 ani, autist. Şi un salariu de bugetar – 15 milioane de lei net. Adrian Sobaru locuieşte împreună cu soacra lui, cinci persoane în două camere, n-are conturi în bancă şi nici amintiri din vacanţe petrecute împreună cu familia în străinătate. La Veneţia a fost într-o delegaţie de serviciu.

Povestea lui Sobaru e a fiecărui părinte din România care are un copil bolnav, e drama fiecărui om care şi-ar da şi viaţa pentru a schimba destinul copilului său şi care nu poate face nimic într-o ţară unde se nesocoteşte dreptul la viaţă.

La 23 decembrie, Adrian Sobaru s-a aruncat în gol de la balconul Parlamentului, în timp ce premierul Emil Boc îşi începea discursul despre sacrificiile pe care trebuie să le facă românii. De 15 ani, copilul lui Sobaru era pe lista celor sacrificaţi. Gestul lui nu trebuie urmat, e un simbol tocmai prin singularitate. Pentru că acest om, ca mulţi alţii din această ţară, n-a mai găsit nici o cale de comunicare instituţională sau umană.

Pentru că „cineva trebuia să o facă”. Jurnalul Naţional a decis să-l aleagă pe Adrian Sobaru „Omul anului”.

El înseamnă mai mult decât valoarea pe care o premiem în mod obişnuit. E unul dintre „nebunii frumoşi” care au protestat faţă de sistemele aberante. Fie şi doar pentru minutul de vulnerabilitate resimţită de parlamentari în momentul saltului, Adrian Sobaru merită să nu fie murdărit cu alte etichete. Saltul lui a fost singurul strigăt al celor însinguraţi în suferinţă pe care surzii l-au auzit. Pentru că a avut curajul să se sacrifice, pentru ca şi ceea ce scria pe tricoul lui atunci când s-a aruncat, „Ne-aţi ucis viitorul copii­lor!”, să nu se împlinească, Jurnalul Naţional îl declară pe Adrian Sobaru „Omul Anului”. Şi-l asigură că va fi mereu alături de el şi de familia lui!

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Mar 4 Ian 2011 - 11:15

Huidu şi Sobaru

Spre deosebire de Huidu, Sobaru ar putea avea cu adevărat nevoie de veghea jurnaliştilor, de protecţia interesului public


Autor: MIRUNA MUNTEANU 4 ianuarie 2011

Mi-e greu să înţeleg isteria media dezlănţuită în jurul accidentului de schi al simpaticului cârcotaş Şerban Huidu. Mi-e însă imposibil să pricep tăcerea totală care s-a aşternut fulgerător în jurul lui Adrian Sobaru, protestatarul care s-a aruncat în gol de la tribuna Parlamentului în urmă cu mai puţin de două săptămâni.

Din oră în oră, toate jurnalele de ştiri ne furnizează detaliile convalescenţei îndrăgitului realizator tv: a deschis ochii, i-a zâmbit soţiei, a mâncat. Nimeni nu s-a mai interesat însă cum îi merge lui Sobaru, programat pentru complicate operaţii de reconstrucţie facială. Să fie clinica austriacă mai uşor accesibilă presei decât Spitalul Universitar Bucu­reşti? Nu e deloc exclus.

Şerban Huidu nu are nevoie să fie vegheat de mass-media. Pentru familia sa, această atenţie obsesivă este, cu siguranţă, o grijă în plus, într-un moment dificil. E de presupus că îşi doreşte linişte şi are tot dreptul la ea.

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul lui Adrian Sobaru. În primul rând, pentru că el nu este victima unui accident nefericit, ci autorul unui protest extrem.

E greu de crezut că un om care a ales să moară pentru a transmite lumii un mesaj decide brusc că nu mai are nimic de spus nimănui. În mod evident, nu linişte şi „discre­ţie” aştepta în urma gestului său. Sobaru s-a aruncat de la tribuna Parlamentului, nu şi-a tăiat venele în baia de acasă. Oricât ar da-o la întors apologeţii puterii, nu vorbim de o tragedie privată, ci de o acţiune care soma atenţia publică. Dezinteresul presei faţă de acest subiect nu este o dovadă de tact şi de bun-simţ, ci o oribilă trădare. O abdicare de la propria misiune.

Spre deosebire de Huidu, Sobaru ar putea avea cu adevărat nevoie de veghea jurnaliştilor, de protecţia interesului public. Pentru că e singur şi complet vulnerabil pe un pat de spital, într-o izolare suspectă. Cine a comandat-o? Medicii? Familia? Un zvon alarmant a fost confirmat de surse medicale: pacientul este păzit de SPP, care îi restricţionează draconic vizitele. SPP-ul neagă, explicând ilar că agenţii zăriţi în preaj­ma rezervei erau, cu siguranţă, în afara programului...

În aceste clipe, Adrian Sobaru nu poate lupta cu sistemul. Ar putea fi uşor şantajat, derutat, manipulat. Familia sa nu îşi permite luxul alternativelor sigure din străinătate. Nu are altă opţiune decât să accepte ceea ce i se oferă. Presa şi societatea civilă ar trebui să se asigure că această ofertă nu include şi preţuri ascunse.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
nico_g



Mesaje : 536
Data nasterii : 29/05/1972
Data de inscriere : 08/08/2010
Varsta : 44

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Mier 5 Ian 2011 - 6:44

Adrian Sobaru e fiecare dintre noi. Mai exact partea din noi care ar avea curajul sa faca ceea ce a facut el. Si nu e vorba de "noi" ca parinti cu copii cu diverse probleme, ci noi, romanii obisnuiti. Daca ar avea dreptate medicii psihiatri care l-au "examinat", am fi un popor de depresivi cu idei de culpabilizare. Oare ar suporta bugetul de stat sa ne trateze pe toti?!Daca intr-adevar ar fi avut tulburari psihice, s-ar fi aruncat de bloc, lasand eventual un bilet de adio; daca ar fi fost accident (?!), nu ar fi fost atat de pregatit pentru acest gest... Că cei care ar fi trebuit să înţeleagă ceva, nu au înţeles nimic, nu mă surprinde. Ceea ce m-a durut cu adevarat a fost reacţia la un articol apărut în ziarul nostru local (din Galaţi), în care autoarea tocmai acest aspect îl evidenţia: că Sobaru suntem noi toţi, cei minţiţi, înşelaţi, umiliţi, derutaţi de legi contradictorii, chinuiţi de nesiguranţa zilei de mâine... Cei mai mulţi dintre cititori îl considerau instabil psihic, nebun, profitor de imagine, îl acuzau că după ce nu a fost în stare să aibă un copil normal, are pretenţia să îl crească statul... Şi atunci?! Dacă cei care ar fi trebuit să fie solidari cu el gândesc aşa, ei înşişi minţiti şi furaţi, ce şansă mai avem ca popor?!
Sus In jos
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Mier 5 Ian 2011 - 12:21

In emisiunea de maine de la antena 3 ,SINTEZA ZILEI , CU MIHAI GADEA, INVITAT VA FI ADRIAN SOBARU...PUTETI SA-I TRIMITETI MESAJE , CHIAR VA ROG SA O FACETI, ACESTUI OM PE ADRESA de mail

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]



Anuntul a fost facut de Mihai Gadea in seara de 5 ian , deci transmiteti-i un mesaj!!!
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
iulia



Mesaje : 506
Data nasterii : 10/07/1967
Data de inscriere : 20/09/2010
Varsta : 49
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Vin 7 Ian 2011 - 1:20

Nu stiu daca ati vazut interviul de ieri seara, dar pe mine m-a impresionat.
Desigur gestul lui este EXTREM, dar nu o sa ma credeti il consider un Erou....(desi unii il vad ca las).
A fost un protest la toata situatia in care a ajuns tara noastra.
Un om lucid, da disperat, un om care este intr-o crunta depresie dar care VREA sa spuna ceva.
Sper ca lumea asa sa perceapa gestul lui !
Nu mai avem curajul de a ne lupta, pentru drepturile noastre???
Este exact cum a scris pe tricoul lui de protest : ne-ati ciuruit, ne-ati inselat, ne-ati tradat!!!!!!

Am simtit nevoia sa scriu putin depsre el......
Sa ne ajute Domnul si ca oameni si ca tara..... [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Sus In jos
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Vin 7 Ian 2011 - 1:31

Cred ca ceea ce a spus acest om aseara a impresionat pe toata lumea . A dat dovada de mult curaj , si-a invins instinctele.., atunci cand a sarit...E disperat , la fel ca noi toti , in tara asta parintii copiilor cu autism , lupta singuri , statul e surd si orb sla problemele noastre . Ma intreb daca vreodata se va schimba ceva , poate atunci cand vreo progenitura de-a lor va avea diagnostic de autism , si-si vor da seama ca nu se pot sui in avion sa fuga la Viena sau oriunde in alt colt de lume pentru a-si trata copilul...pentru ca Autismul e o lupta grea! Am empatizat cu Adrian Sobaru , tocmai pentru ca sufletul nostru a simtit durerea lui..Doamne ajuta!
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Mier 26 Ian 2011 - 5:33

In continuarea povestii...am gasit azi un articol postat pe [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link] , care face referire la un articol din ziar ...In el un fost prieten al lui Adrian Sobaru , realizeaza drama prin care treccuse acesta in ultimii ani , de cand nu s-au vazut...Si noi avem astfel de .........prieteni..............





,,..Gabriel GIURGIU | euro-skepsis


Sobaru



Într-o seară liniştită de toamnă, într-o companie plăcută, într-unul dintre cele mai selecte cartiere bucureştene, o replică a doamnei ambasador m-a pus pe gînduri. Soţul său, reprezentantul diplomatic al Germaniei, organizase o cină pentru o mînă de ziarişti.

Nu mai ţin minte în ce an eram şi nici care era subiectul general al conversaţiei. Tocmai admirasem arhitectura superbei vile din apropierea Arcului de Triumf, remarcasem puţinătatea obiectelor personale din interior şi aflasem că respectiva casă fusese retrocedată familiei celui care o construise (pare-se, unul dintre primii importatori de medicamente, fost însoţitor de tren pe ruta Bucureşti-Viena).

Împreună cu domnul ambasador, comentam posibilitatea ca, în locul splendidei vile şi a curţii superbe, să apară încă un „bloculete“ de 4 etaje, la preţ exorbitant. Tocmai întinsesem mîna după paharul de coniac. Atunci s-au văzut pe cer, dinspre zona parcului Herăstrău, nişte artificii. Nu era nici o sărbătoare publică, astfel încît, la nedumerirea exprimată de doamna ambasador, am presupus că o fi vreo petrecere privată, o nuntă, un botez sau o reuniune de 20 de ani de la terminarea liceului. Am rămas uşor uimit de duritatea expresiei distinsei doamne. Nu putea să priceapă de ce se aruncă banii pe artificii, într-o manifestare lipsită, în opinia sa, de bun-simţ. Sincer, nu am priceput vehemenţa reacţiei. Erau nişte oameni care doreau să îşi sărbătorească (inclusiv cu artificii) bucuria legată de vreun eveniment fericit. „Indecent“ – a replicat doamna ambasador. „Cu banii ăştia se pot face multe alte lucruri cu adevărat utile.“


Apoi mi-a dat un exemplu. Domnia sa lucra ca voluntar într-o grădiniţă pentru copii cu autism. Făcea strîngere de fonduri, acorda asistenţă pihologică părinţilor, ajuta la documentarea despre cele mai noi terapii. „Admirabil“ – mi-am spus. Am petrecut restul serii aflînd tot soiul de amănunte despre efortul uriaş necesar recuperării, măcar parţiale, a copiilor cu autism.


După ce Adrian Sobaru a făcut gestul din Parlament, am ascultat reacţii, discuţii, comentarii. Nu vreau să fiu ipocrit. Am urmărit ce se vorbea pentru că îl cunosc relativ bine pe Adi.

Am lucrat cu el ani de zile, la redacţia economică. Ne vedeam zilnic, prin anii ’97-’98, atunci cînd a aflat care este diagnosticul primului născut. Era doborît. Ne-am uitat pe Internet (în vremea aia cred că nu exista nici măcar Wikipedia) şi i-am turuit puţinele lucruri pe care le ştiam despre autism, dintr-o fragilă cultură generală pe temă, căpătată din filme (Rainman, de exemplu) şi din almanahuri. „Sînt copii speciali, deficitul de capacitate de comunicare se compensează cu abilităţi neobişnuite, au o sensibilitate ieşită din comun, sînt cazuri multe de pictori geniali, profesori universitari de excepţie, scriitori nemaipomeniţi“. Ce mai! Încercam să ridic moralul colegului meu dezorientat total. Cred că îi făceau bine conversaţiile noastre, deşi recunosc că erau strict la nivelul „totul va fi bine, o să vezi“. Argumente serioase nu aveam.

Apoi, a început să se intereseze de grădiniţe speciale. A găsit una, îngrozitor de scumpă. O perioadă nu ne-am mai văzut. Am înţeles că s-a angajat ca şofer la grădiniţa respectivă, pentru a fi tot timpul cît mai aproape de fiul lui. De-abia după nişte ani a revenit în TVR.


Am mai lucrat de cîteva ori împreună. Părea să fie bine. Un tip extraordinar de politicos, muncitor, foarte bun coleg. La orice filmare mergeai cu Adiţă, el căra valiza de „electrică“ (normal, asta era treaba lui), dar şi trepiedul operatorului sau bagajele unei colege, dacă mergeam în deplasare. Zîmbea tot timpul şi nu puteam să îl conving să mă (ne) tutuiască. Nu l-am auzit niciodată să vorbească urît sau să mai scape vreo expresie cazonă. Un tip foarte timid. Cînd am auzit că el a făcut gestul acela (numele lui a fost spus un pic mai tîrziu), nu mi-a venit a crede.

Mi-am dat seama că, în ultimii zece ani, nu l-am întrebat nici măcar o dată ce mai face fi-su, cum merge terapia sau dacă Mădălina (soţia lui) a găsit serviciu. Găseam mereu alte subiecte de conversaţie, uşurele, cît mai plăcute, aşa, ca nişte focuri de artificii.

Îmi pare rău.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine][Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
gabi.b
Admin
avatar

Mesaje : 1246
Data nasterii : 14/10/1969
Data de inscriere : 30/07/2010
Varsta : 47
Localizare : ORADEA

MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   Vin 11 Mar 2011 - 5:26

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine][Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea aceasta imagine]
Sus In jos
http://www.autismbihor.ro
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: O poveste...cea a lui Adrian Sobaru   

Sus In jos
 
O poveste...cea a lui Adrian Sobaru
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Copii cu autism  :: Help !...Autism. :: Articole de presa,Anunturi.-
Mergi direct la: